radu badoiu photography
Viata pe care tot ele ne-au dat-o.Si tot la ele este butonul cu on/off. Io va multumesc….pana veti da stingerea!
Si pentru asta am simtit nevoia sa fiu sincer.Astazi , pe Romania Cultural …niste vorbe.
De pe lângă bloc
Dificilă îndeletnicire locuirea la bloc. Un adevărat exerciţiu de toleranţă dacă stai să iei în seamă o mulţime de detalii, care-ţi condimentează zilnic existenţa şi aşa profund tulburată de iureşul zilnic al marelui oraş. Putem începe de oriunde, povestea e general valabilă: ori ţi se strică liftul şi urci 5 etaje cu bagajele rupându-ţi umerii, ori împarţi cu vecinul de la parter o nefericire şi-i suporţi cu stoicism şirul interminabil de manele, când ai vrea sa dormi profund după o zi insuportabil de lungă, sau poate eşti mai norocos şi ai o vecină în vârstă, ce ţine în casă o adevărată menajerie, într-o proverbială atmosferă: 8 pisici şi 2 câini care urinează mereu pe casa scării.
Nu-ţi rămâne decât să te bucuri de viaţă şi sa vezi partea bună a lucrurilor: ai la dipoziţie o lume din care, dacă-ţi urmezi imboldul artistic poţi crea opere de artă. Iată ce istorie am aflat zilele trecute de la un bun prieten:
Aşteptam plictisit într-o seara la coadă, să-mi plătesc întreţinerea, ca orice locatar conştiincios.
În faţa mea, mai marii pe linie administrativă: preşedintele, administratora şi casiera, stăteau aşa, ca la un sfat de taină, dar fără să facă nimic concret, în spaţiul strâmt al unei bucăţi de demisol, în care domină mirosul înţepător de mucegai.
Cred că ştii cum arată un presedinte de bloc sau doamna administratoră, însă nu mă pot abţine să nu îi prezint cum se cuvine:
Dimdirica, preşedintele blocului adică, e un bătrânel ce se vrea simpatic, cu alură de comunist în ilegalitate şi un oarecare prestigiu printre locatarii septuagenari ai blocului, care nici astăzi, după atâta vreme, nu au scăpat de suspiciunea că trage cu urechea pe la uşi.
Încearcă să facă un fel de echipă (a se înţelege prin asta că se tolerează reciproc) cu doamna Flori de la 1, administratora, desigur, o gospodină trecută bine de prima tinereţe, dar cu false pretenţii de cochetărie, acră şi veşnic ţâfnoasă fără un motiv anume. Ea ştie întotdeauna cine şi-a dus gunoiu, cine cu cine s-a certat şi alte chestiuni esenţiale de bună coabitare.
Ca orice casieră de bloc, doamna casieră (habar n-am nici acum, după cei 7 ani petrecuţi în bloc, cum o cheamă şi nici nu cred că are vreo importanţă), e ca un personaj inedit, urmuzian, ce are în prelungirea mâinii drepte un pix şi a nasului, ochelari mici, cu priviri iscoditoare.
La stânga mea, vecinul, domnul Mişu de la 6 sau 7, n-am înţeles prea bine când a spus numărul apartamentului. Am aflat cum îl cheamă din răspunsul la salut al echipei.
—Doamnă, începe domnul Mişu, pe un ton cam sictirit, în timp ce casiera verifica registrul învechit, să modificaţi şi să treceţi o singură persoană la întreţinere, că eu stau singur aici.
—Cum domn’le, mă prosteşti în faţă? sare ca arsă madam Flori, eu i-am spus să treacă două, că am tot văzut-o pe aici pe nevasta dumitale.
—Da’ n-am nici o nevastă, io nu-s însurat! Este iubita mea, a venit câteva zile şi a născut la mine. Era normal, doar eu i-am facut copilu’. Da’ a plecat, să fie clar.
Schimb de priviri iterzise între cei 3.
—Hai, domnle’ pe mine mă duci, parcă nu vă cunosc, eu stau de 20 de ani în blocul ăsta, am tot avut situaţii de-astea. De vreme ce stă în apartament, e trecută şi la întreţinere, că nu plăteşte nimeni pentru ea.
—Păi a stat două zile, şi-a luat copilul şi-a plecat, tocmai v-am zis, ce nu înţelegeţi?! Adică îmi spuneţi că dacă aduc o curvă într-o seară, dimineaţa mi-o treceţi la întreţinere???!!!
Madam Flori e de-a dreptul oripilată, casierei îi alunecă ochelarii pe vărful nasului, domnul Dimdirică se vede nevoit să ia atitudine:
—Poftim? Domnule Mişu, cum vă permiteţi, ce cuvânt e ăsta?
—Unul din DEX! Sper că s-a înţeles. Bună seara!
Şi Mişu le întoarce galant spatele, luându-şi doar chitanţa, fără pungile de gunoi aferente…
Nu mi-a rămas decât să-l felicit tacit pe dl. Mişu şi să mă bucur în sinea mea că deşi născut după atâta amar de vreme, sunt încă în contemporaneitate cu nenea Iancu.
Nu ştiu să vă spui sigur cum a rămas cu întreţinerea domnului Mişu, că tocmai când urma să-mi vie rândul, a sunat mobilul într-o chestiune esenţială şi am fost nevoit să părăsesc locul faptei…
Amalia Alexandru
Intai de toate… Da, va pot spune …listele cu inscrieri la workshop s-au inchis… deci nimeni nu poate interpreta asta ca o pledoarie … de marketing!
Da…la Sulina am intalnit cai salbatici.
Nu..nu mustangi…cai liberi… fugiti de-acasa …un fel de cai satui de sistem…n-au mai vrut ei sa traga la jug..io stiu n-or mai fi vrut carduri si hipermarketuri.Iata un motiv pentru care merita sa ajungi la Sulina : caii antisistem! Pasteau asa aiurea pe-acolo..dezbracati …ce radacini or mai fi ramas dupa iarna asta.Asta mi-a placut.La oameni destul de subtire curajul asta …si de fiecare data mai mult retoric.Caii…n-au treaba cu retorica…asta e..sunt animale!
Nu e nici o metafora in textul asta …desigur …noi care nu suntem animale ne balacim rapid in figuri de stil. Nu… nu erau cai frumosi…nu erau pieptanati, spalati …cred ca miroseau foarte tare …a cal.Nu erau buni de nici un calendar. Cred ca nu erau buni de nimic. Asta e deosebit la Sulina.Sunt multe lucruri adunate …bune de nimic.Stau asa ca proastele..trec niste ape pe langa ele…; acu’ mai curand …se mai fac desigur si lucruri bune de ceva.o sa vedeti …face doamna udrea acolo niste casute …un fel de magazine de vandut vuitoane..chiar pe plaja.Io am zis ca asta e bine.In scurt timp si ele vor deveni si niste chestii bune de nimic.Vor face Sulina si mai frumoasa.Chiar pe plaja.Multumim!
Pentru caii astia si asteptand poate… voi vedea pe undeva si niste oameni liberi… adica nepieptanati, dezbracati , fara carduri si mirosind a om (desigur sa-i fotografiez nu sa fie prietenii mei) …merge ascultat asta:
EMANATII DE LABORATOR CULINAR DOTAT CU TELEVIZIUNE PRIN CABLU.
Semne tot mai evidente de primavara.Senzatii vizuale si olfactive inedite…Incepe slalomul! “Slalom printre cretini zi de zi”(Parazitii).Slalom printre urme solide de patrupezi scosi matinal la aer de preaiubiti stapani responsabili; slalom printre lucioase consecinte ale bronsitei tabagice, printre cutii de bere uitate intre boscheti, langa o bucata de hartie igienica folosita tarziu in noapte. Slalom printre craterele strazii ce testeaza cu succes capacitatea de adaptare a trecatorilor ,devenind repere in spatiu pentru intalnirile romantice dintre indragostiti…Asadar ,”Jump!”(Van Halen).
In rest,clisee: esicher politic ,initiative legislative, masuri coerente-optimism hilar la putere ,concluzii mioritice in opozitie. P.S.D. cu sau fara Iliescu, dar cu Ponta. Neverosimil.Amputat. Anost.Dar brandul Ilici se desconspira : “…nefiind, sa ai influenta.Asta e secretul !” Liberalii, in speta Crinu’, prefera uninominalu’ pe lista. Sau nu. Iar P.D.L.-ul are si ideologie(!).Bazata, probabil, pe conceptele de “pleasca” si “basescianism”. E sfarsit de februarie si inceput de martie, dar “November rain” ( Guns n’ Roses) -mireasa in rochie mini, sub 30 de kilograme (rochia, nu mireasa…), cu vedere la jartiera, mire naucit , inconstient (cum altfel?!) ,dar tragedie autentica.Clip clasic, deci coerent.
Si iar premierul Boc : explica la televiziunea poporului cum isi calca el camasa si care este, in opinia sa, cel mai confortabil pat. In total acord cu domnia sa, unul dintre ministri-nici nu mai conteaza care- se inscrie cu succes la categoria “calcule de tip Ciomu”, cand ii asigura pe oamenii muncii, care in 2030 vor avea varsta de pensionare, ca speranta de viata va creste pana atunci cu douazeci de ani. Cata viziune! Cata predestinare demiurgica! Acelasi ministru o fi lansat si zvonul cu iz de ordonanta cum ca anul acesta, pensionarilor li se permite sa traverseze strada pe rosu, dar anul viitor vor fi obligati sa o faca…
In acest timp, primul bugetar al tarii se remarca prin absenta. La un moment dat insa, rupe tacerea labeunuteve si apreciaza un fenomen de cultura nationala : manelele. Spera cineva ca e vorba despre” incidentul” cu Ursul de argint de la Berlinala castigat de un film romanesc?
Printre-atatea emanatii ideologice adanci, Mircea Dinescu sintetizeaza cinic romanismul ca modus vivendi :”Daca se dau gratis palme in Piata Victoriei,tot vor iesi vre-o suta de tampiti sa ia cateva.” In loc de concluzie, mai bine “Va place Brahms?”, ca aci ,cu discretie, iluzia frustrarii se transforma, volens-nolens, in certitudine, iar “iubirea e doar un cuvant dintr-un cantec,dintr-un milion de cantece…” Just a word…
Add on : Multumesc la toti comentatorii din lan care si-a dat ei cu parerea!
sor’mea
nota : probabil ca va obisnuiti…perceptia timpului la noi…e destul de proustiana …adica ce???? azi nu e joi?
Va asigur …ce scrie Amalia mai jos..a meritat intarzierea.Cand am vazut textul …io mi-am zis doua lucruri : 1) intarzierea a fost retorica ; 2) offf..Amalia a scris un contraeditorial;
Sigur veti fi de aceeasi parere…textul acesta nu suporta (inca) nici o imagine!
Asadar…Confesiunea Amaliei:
Dacă intimul înseamnă fiinţa ta, partea proprie cea mai ascunsă şi mai autentică, lucrurile care te definesc, atunci e foarte greu s-o împarţi cu cineva în mod real.
La fel de greu este s-o exprimi, s-o conceptualizezi ori s-o dai în vileag în faţa altora, vie, nudă, expusă.
Poate doar dacă cel de lângă, care ascultă sau te priveşte, care-ţi este astfel aproape, extrem de aproape, rezonează cu tine dincolo de cuvinte şi ştii, adică simţi în tine, că şi atunci, în momentul de maximă autenticitate, nimic din atitudinea ta nu va fi nevoit să se schimbe şi poţi abandona masca fără pericolul judecăţilor.
stau gândindu-mă la toate acestea destul de serios, nu croşetând în van efuziuni filozofice siropoase, pentru că m-am hotărât să pozeze nud.
Un eu al meu, din trecut, m-ar intreba cu o incredibilă mirare ce mi-a trăznit, căci şi atunci, ca şi astăzi, nu am fost/nu sunt nici cea mai dezinhibată persoană şi nici pe departe cea mai entuziastă.
Însă cred că aderând la un astfel de proiect, a cărui abordare originală o împărtăşesc pe deplin, voi dezbrăca de pe mine inhibiţii şi prejudecăţi, de care altfel greu mă voi dezbăra, voi încerca exerciţiul rar de a mă simţi bine în pielea mea, privită, goală, trăind firesc într-un fragment din timpul meu.
Şi acceptând această provocare sunt dispusă la a renunţa, atât cât îmi va sta în putinţă, la jocul de rol social, la conservatorism şi pudoare, la rezerve mentale care mă fac să mă poticnesc o clipă la fiecare păşire în insolit, căci noul îmi dă întotdeauna fiori.
Dar înainte de toate cred în privirea fotografului (desigur, a fotografului căruia îi voi fi model) în capacitatea lui de a decupa lumea şi a o recrea din bucăţi, în atmosfera prieteniei autentice care ne leagă şi în fascinaţia jocului de care nici unul din noi nu e străin. Şi cum fiecare lucru îşi cere timpul său, simt că lumea se transformă după o sensibilitate care-mi este proprie.
Amalia Alexandru
Pentru cine doreste si pofteste…avem martisoarele Lanului de Secara! 5 lei direct la producator.Comenzi : 0723591928 , corina_tranca@yahoo.com
Lanul de Secara a ajuns la un fel de intersectie. Adica tot am amestecat lucrurile si toate au inceput aici… reportaj, seminarii… nunti — botezuri — cumetrii… copii, nud… fotografie erotica. Te doare capu’. Adica pe mine ma doare. Si daca situatia ar putea fi inteleasa de cei care trec pe aici… e posibil ca lucrurile sa nu mai poata respira. O sa ma sufoc in lanul de secara. De aceea am dat drumul la inca un plaman: The Rosy Crucifixion . ( da…ideea a plecat de la trilogia lui Henry Miller).
„Rosy“ va fi un loc cu respiratie exclusiv erotica… si am nadejdea ca niste oameni deosebiti (pe care eu ii cunosc)… sa alature fotografiilor niste texte in cheia aceasta.
Pe scurt… Lanul de Secara ramane locul unde vom vorbi de prietenie, iubire si viata… iar Rosy va fi despre Eros si Moarte. Nu va speriati… am citit pe gugal… de la Platon la Blaga — oameni mult mai destepti si originali — l-au descris pe Eros ca fiind cel mai la indemana mijloc de cunoastere a Tainei Absolute… de-i zicem moarte. Deci… cam despre asta e vorba… ne-am nascut cu o arma teribila pentru lupta cu Moartea… cea Mare dar si pentru infruntarile… mici… de zi cu zi. Nu e nevoie… de vreun lacas de cult… in care sa ne infiga cineva in cap ce si cum. Nu. Creatorul a facut totul mult mai simplu. E nevoie doar… sa ne descheiem la ultimul nasture!
jjjjj
Intai de toate..scuze “cititorilor” de Lanul de Secara…dar lanu’ a intrat nitel la apa de Sulina ..fara net..etc. De azi incercam sa pastram ritmul…joi..etc. partea buna e ca mai am un scriitor pe blog… e vorba de sor’mea.E va tine …un fel de jurnal…din cand in cand. Azi e prima data.Prima zi.
RUTINA.
In zori-ceas sunand mereu parca prea devreme.Prima tigara,prima gura de cafea.Pregatit mic dejun.Dusul de dimineata. A doua tigara.Trezit copil-licean.Urat “succesuri”.Bezele la fereastra.Verificat tinuta de serviciu(scoala)Se simte nevoia unei improspatari vestimentare…Las’ ca merge si asa(in blugi)Doar se poate si mai rau-fusta larga curgand sleampat cu accesoriu,plasa de rafie…Pasi grabiti pe scara blocului.Mireasma de omleta matinala.Ganduri de recapitulare:inchis gaze? platit facturi? pronumele la clasa aVII-a?la pranz spaghete? programare psiholog Roxana dintr-a VI-a? Cartier marginas.Mame cu trenciuri trase-n graba peste camasa de noapte,evident mai lunga, in papuci.Isi duc odraslele la gradinita.Ochi carpiti de somn si ei si ele.Se opresc confuze la butic pentru tigari.Cu voci guturale ,totusi stridente,se consulta cu tanti vanzatoarea in privnta meniului de azi…In clasa.Citim compuneri. Tema:”Dorinte”.O fetita cu breton si ochi migdalati isi motiveaza tristetea:”Venea primavara si eram trista ca nu aveam pantofi noi;pana am intalnit la colt de strada un om care nu avea picioare…”Consiliu profesoral: afli si nu te miri ca poti face carte adevarata si cu 40-45 de elevi intr-o clasa;doar asa se poate eficientiza cheltuirea banului public;doar astfel se poate face reforma si modernizarea invatamantului…Pranz intarziat.Mestecand in cratita…Telejurnal.Ordonanta privind plantele etnobotanice.Iata o solutie anticriza!Performanta guvernamentala : premierul Boc poate sa vorbeasca zece minute fara sa respire!Digestie cu gogalti.Ultimele pagini din” Departe de lumea dezlantuita”.Evadare dintr-o lume si mai dezlantuita,dezechilibrata,dezlanata,dezinhibata,dezumanizata,dez…Pe seara.Corectat lucrari de control.Text suport “Caprioara”,de E. Garleanu(clasa aV-a):”Lupul alege sa manance caprioara ca era mai carnoasa…” Tarziu in noapte.La Mircea Badea in emisiune se da gratis(?) ,in doze comico-ironice,tableta zilnica de fatalism cinic pentru supravietuirea “chiriasilor din tarisoara”…
addon
“Daca episodul pilot atinge obiectivul de “captatio benevolentiae”, atunci vor exista si episodul I, II, III, n. Cred totusi ca (bi)lunar, caci oricat de indignata ar fi gospodina, nu poate acumula atatea frustrari intr-un timp prea scurt. Imi asum numele real. Titlul “Jurnalul unei profe inacrite” cred ca e potrivit. Daca ai alte idei suna-ma. Sor’ta.”
Si mai este pana duminica. La Artmark.
Imagini extraordinare.Printuri de exceptie.Iluminare profesionista. Oameni foarte multi si foaret alesi.Sunt bucuros ca m-am intalnit acolo cu Alec Balasescu ( pe care nu -l vazusem de 15 ani) .Am vorbit …cred mai bine de o ora cu Octavian Tibar ..despre fotografie , fotojurnalism si…despre Lanuldesecara.Si una peste alta m-am simtit foarte bine…si intre prieteni. Multumes Cristian si multumesc Suzana!
Detalii pe pagina dedicata evenimentului …adica aici ! Afisul evenimentului : Maestrul Luca Achim
