Acasa la Maruca Cantacuzino
November 21, 2011 – 9:16 pmAm un prost obicei sau mai bine spus inca un prost obicei… Imi imaginez locurile necunoscute , intodeauna, dupa cum mi-ar placea mie sa fie. Pana la cele mai mici amanunte. La fel mi se intampla si cu oamenii, cu diferenta ca pe oameni refuz sa-i cunosc altfel decat imi place mie sa fie. Slava domnului ca oamenii stiu sa minta, sa se prefaca , sa fie ipocriti. Cat de linistitor! Din pacate, cu locurile nu se intampla asa.
Imi aduc aminte de prima data cand am intrat intr-un bordel , constient ca fac asta ; nu discut de ocaziile inconstiente. Am intrat in interes profesional: acela de fotograf . Si am fost socat. In capul meu, locul trebuia sa fie intunecat, in sensul misterios, incarcat de catifele si matasuri ; sa aiba un aer greu, apasator, de mosc, de tutun, asa ceva, intre germinatie si descompunere. Probabil cu asta , undeva in subconstientul meu, se asociaza dragostea, convins fiind ca bordelul e locul unde se vinde dragoste vrac, in stare pura si fara aditivi…
Am fost desigur… dezamagit. Am patruns intr-un loc aseptic, cu aerul unei receptii de distrubuitor de papetarie. Mi-am zis: bine ca nu e insalubru! Am executat munca de fotograf, portret si peisaj, si am parasit stabilimentul ranit, nu-i asa, in dragoste.
Patania aceasta am povestit-o cu dorinta de pune tuse mai groase pe trairile identice avute cand am intrat in Muzeul Enescu, sau Palatul Cantacuzino sau “partial” sediul Uniunii Compozitorilor si cine stie ce alta adunare de oameni mai gazduieste locul. 
Am plecat la fotografiat Casa cu lei e pe Calea Victoriei , cu voie de la Ministerul Culturii , in cadrul unui proiect al cursului de fotografie gazuit de CPPC. Altfel, cred ca ar fi fost foarte complicat de intrat acolo cu camere mari si negre. In treacat fie spus, nu se pricep cei de la minister sa conserve cladiri sau monumente. Insa au conservat foarte bine atitudini din vremea cand orice functionar, din orice minister, avea abacu’ lui langa cana de cafea cu fierbator rusesc. Si ma refer la priviri incruntate sau bovine , ” consultanti” care iti raspund rastit si deranjati cand indraznesti sa-i intrebi ceva. Am aflat, de asemenea, ca Cielo grena montat in fata cladirii si care incomoda un pic la fotografiat era conservat din lipsa de sofer pe pozitie. De ani buni, probabil.
In rest, tanti de la muzeu e foarte draguta. N-a vorbit nimeni cu noi despre Enescu, Cantacuzino, Maruca … istorii de-astea. Au fost putin ocupati sa se uite in buletinele noastre si sa ne treaca intr-un fel de registru gros , pentru persoane periculoase. Asta e o banuiala, n-am indraznit sa intreb.
Pornisem hotarati, initial, la un fel de studiu de fotografie de arhitectura. Fatade , vecinatati…Am trecut fascinati de marchiza si cu ajutorul toamnei lungi care a mai lasat cateva frunze prin copaci, am reusit sa ne ferim de aparatele de aer conditionat, de zonele cu tamplarie de PVC alb – curat si, desigur, de impletitura de sarme si cabluri specifica oricarei institutii moderne. N-am reusit sa ne ferim insa de directorul Uniunii Compozitorilor, care a venit sa se asigure, un pic isteric , ca nu fotografiem decat jumatatea de palat care apartine Ministerului Culturii. Omu’ stia ce vorbeste, pentru ca bucata lui de curte arata ca o mica autobaza. Microbuze, forfota , popor. Popor din Coreea care filma la Palat – aripa UC , o telenovela.
Dragut! am zis noi; dragut! au zis si ei in coreeana. Si ne-au dat fursecuri si cafea si s-au minunat : ei multi, mici si galbeni si relaxati ; noi nervosi si frustrati de macaralele lor.
Acestea fiind spuse … s-au dus dracului imaginatiile mele ca o gasesc pe Printesa la o cafea cu Regina, printre draperii. Am citit undeva ca Maruca era fascinata de ocultism. S-ar putea oare sa trimita un spirit sa le traga de bigudiuri pe muzeog(r)afele din Romania? Alte sugestii?
Dincolo poate de exagerarile si rautatile mele din acest text, nu era de bun simt ca la Muzeul Enescu sa aud non stop Enescu? In toate cotloanele? Nu esti idiot daca crezi altfel?
In rest, a fost deosebit. Mi-as dori ca macar o data pe saptamana sa beau cafeaua in Palatul mic, din spate. Si sa nu mai vad diverse coli A4 pe care scrie ” accesul interzis”. Se poate?
Noapte buna!
